Un copil, la grădiniţa

Un copil, la grădiniţa, încearca să îşi încalţe cizmuliţele. 

Pentru că nu se descurca, a cerut ajutorul educatoarei. 

Cu tot trasul şi împinsul, cizmuliţele nu voiau nicidecum să intre. 

Până când a reuşit totuşi să îl încalţe, educatoarei i-au apărut broboane de transpiraţie pe frunte. De aceea aproape că i-au dat lacrimile când copilul i-a zis:
- Doamnă, dar sunt puse invels…
Într-adevăr, erau puse greşit… Nu a fost cu nimic mai uşor să îi scoată cizmuliţele decât să i le pună, totuşi a reuşit să îşi păstreze calmul până când cizmuliţele au fost iar încălţate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta aşa cum trebuia. Însă atunci baieţelul a zis:
- Cizmuliţele astea nu sunt ale mele!!!
În loc să ţipe la el “De ce nu mi-ai spus?”, educatoarea şi-a muşcat buza şi încă o data s-a chinuit să îl descalţe. Când s-a terminat chinul descălţatului, băieţelul i-a spus:
- Sunt cizmuliţele flatelui meu. Mama mi-a zis să le încalţ pe astea azi.
Acum ea nu mai ştia ce să faca… Să plangă sau să râdă? A reuşit totuşi să strângă suficientă răbdare pentru a se lupta din nou cu cizmuliţele. Când, în sfârşit, l-a încălţat, înainte de a-l trimite afară la joacă, l-a întrebat:
- Şi acum, unde iţi sunt mânuşile? Trebuie să ţi le pun în mâini ca să poţi pleca afară!
- Le-am băgat în cizmuliţe ca să nu le pield…